Muzee

Muzeul etnografic Doina şi Teodor Grigore

Muzeul etnografic Doina şi Teodor Grigore se află în localitatea Eşelniţa, fiind primul muzeu particular din Mehedinţi. Muzeul are peste o mie de piese de ceramică, unelte şi costume populare. Majoritatea obiectelor şi articolelor de artă populară provin din donaţiile pe care le-au făcut oamenii din localităţile de sud-vest ale judeţului. Cei doi proprietari ai muzeului doresc să salveze tradiţiile şi meşteşugurile tradiţionale care au fost abandonate sau sunt pe cale de dispariţie, acesta fiins motivul pentru care l-au infiintat.

Muzeul Parohial Eşelniţa

Muzeul Parohial Eşelniţa s-a constituit în anii 1990-1996, graţie preotului paroh Sever Negrescu şi a smeriţilor donatori din comuna Eşelniţa şi din împrejurimi. Cuprinde bunuri de patrimoniu de excepţională valoare, provenind de la vetrele fostelor sate şi biserici înghiţite de lacul de acumulare. Cărţi filigranate, manuscrise miniaturate, potire de argint, un opaiţ dacic şi celelalte obiecte încărcate de vechime şi de duhul apei au inspirat pe preotul muzeograf să le strângă şi să le reaşeze sub numele Muzeul din ape.

Acasa Evenimente Comunicate de presa Noutati Contact