Berzasca

Comuna îşi are numele din .brza", Însemnând tn limba slavonă repede, dela râul, c?re curge reprzinos cu acelaş nume şi pe ale cărui maluri în decursurile veacu­rilor, după împrejurări de multe ori şi-a sch;inbat vatra, care şi astăzi ocupă ambele maluri ale râului Berzasca. înconjurat de Cracul cu Toaca, Dealul Mic, Abrila. Cioaca şi Cracul Lupşii. După rbiectele.ce s au găsit cu rc?zîa diferitelor săpături şi zidiri, găsindu-se obiecte verhi de bronz, brăţ?re, lămpi, săgeţi, vase, monete, ornamente, etc., aici şl pe timpul Romanilor a fost o aşezare omenească, ceeace se dovedeşte şi cu osemintele găsite de locuitorul Traian Mihici, când şi-a săpat varniţa şi po­ziţia osemintelor aflate atunci dovedeau poziţia mortului cu faţa spre Apus şi culcat pe spate, in plus obiectele aflate şi donate muzeului din Timişoara de părintele Ar- scnic Golumba şi dir. şcoalel Platon Armanca dovedesc acelaş lucru.
Populaţia numeşte şi azi comuna Bârzasca şi nu Ber­zasca, ba chiar şi unii intelectuali cum e de exemplu dr. Marta Ion, de origină de aici nu scrie, decât Bâr­zasca, înlăturând Berzasca, tare nume 1-a primit comuna dela Unguri.
Comuna a existat şi sub Turci in locul actual şi e bine cunoscută încă din războiul cu Turcii din 1692, fiind după Moldova-Veche şi Radimna cea mai veche comună din Clisură cu nume cunoscut. Se ştie doară, că dela Silişte spre No.d este un platou care poartă nu­mele de „Vinea Cădii", adecă via lui Cadi, ceeace în­seamnă : via judecătorului, ştiut fiind că încasatorul era totul, el încasa, judeca dar şl bătea. Nici Intr'o comună din Clisură nu po|i auzi mai mult povestlndu-se dc?pre era turcească, decât tocmai aici şl unde după Izgonirea Turcilor a fost prima biserică pomenită încă din anul 1722, reconstru- indu-se din piatra la 1836.
in această biserică ca şl in celelalte din Clisură, pe atunci s'au făcut slujbele greceşte, pentrucă după izgonirea Turcilor atreprenorli greci au condus spălătoarea de aur din localitate, serviciul religios grecesc se Justifică. Aşa a fost şl la Baziaş, dar şi Io Oltenia.
Care a fost primul loc de aşezare, dupl părisirea acestui linut de către Romani, nu se ştie, întrucât tn prea multe locuri aflăm vetre de aşezări omeneşti, dintre care amintim câteva. Pe Platoul „Răunişfe" cu privelişte admirabilă spre Valea Ber­zasca, aproape dc drumul, care ducea din Clisură de Sus în Clljura de Jos, atingând vechca vatră a comunei Blgăr „De- belilug" la 18 Km. de actuala aşezare, în susul pârăulul Ber­zasca, având legătură directă şi cu Şopotul Vechi, care aşeza­re a bârzâştenilor e admisă şi de Cartea Funduară chiar. Adăpostiţi de pădurile seculare, care n'au cunoscut securea până în zilele noastre, locuitorii trebue să fie fost şl evlavloşl, căci se cunosc şi azi urmele bisericii, dar cu toate că erau creştini, probabil de teama stăpânilor păgâni, în cimitirul care există şi azi în faţa locului Dragoselo, unde In loc de crud, ca epitafe au lolosiţ bolovani mal mari, cele mal multe, nici măcar cioplite „Zrtamen".
Ocupa|ia lor, având In vedere câmpia larga din lurul lor, era firesc sâ fi fost agricultura. Poienele mănoase din jurul lor, ne amitesc creşterea vilelor, idr vânatul bogat şl peştele mult d>n Dunăre şi din râul Berzascâ le-a ajutorat existenta, dar în fine şi ponvculturd era desvolta»5, întrucât se povesteşte din bătrâni, că aici nu s'a băut apă, cl numai vin şi juicâ.
Un bun loc de refugiu a fost şi locul numit, „Dragoselo", la un Km. spre Sud de Debelllug, la încrucişarea drumurilor de pe vremuri dirtre Bănia — Svln'ja şl Bozovlci. — Berzasca, pe Valea râului Berzasca, lângă dealul „Tiera Dragosell". Nu­mire aiât de potrivită înfrăjlrel cuvântului latin „tera" însem­nând pământ, cu cuvântul slav Dragoselo. în mijlocul unei păduri seculare, nepătrunse decât dc Daci şi Romani, Legătu­ra spre Nord cu Rudărla şi spre Sud cu Plavişeviţa, Dubova, Eşelniţa şi Orşova: iar pe drumul, care trecea prin Sviniecea cu Prigorul.
Au mai fost aşezări omeneşti la locul numit: Stubă', Glob, Cameniţa, Olar şi Calstrochl, apoi cu srguranţă au locuit borzăştenii şi locul ,.5elişte" la 3 Km. dc comunii de azi, care este la 2 Kni. depărtare de Dunăre. Se zice că «ici s'au re­fugiat de Turci şi Cartea Funduară aminteşte acest loc, că a fost vechea vatră a comunei.
De altcum locurile de retragere a locuitorilor din comu­nele : Sichevlţa, Ciornea. Berzasca Şi Llubcova tn trecutul în­depărtat, trebue să fie fost sau cel pu|in In directă legătură unii cu alţii, deoarece manifestările locuitorilor acestor comune, atât culturale, cât şl cele economice-sociale, suni şt azi comune cu prea puţine deosebiri. Că unii Instorici afirmă, susţinând că Berzaaca a fost numire maghiară provenind din „s.iska" în­semnând lăcustă, cel pu|in aşa scrie istoricul Pesty, ceeece nu se poale absolut cu nimic justifica, căci mai indotă provine dela râul „Persco*, dar fiind Berzasca numire veche, Iar Sasca actuala dela noi, luând f.ln|ă fbla la anul 1570 — 1755 şi chiar dacă provine din „Berg — Sasca" nici atunci nu-i dela ungurescul „s^ska, ci mai îndată dela .Sasca", dealul dintre Padina Matei şi Tilva. nu departe de Ciârnic, dar unde mai punem că peste Dunăre, avem o numire mult mai veche, unde Maghiarii n'au petrecut şi n'au stăpânit niciodată, este o numire a unei văi carc-i de o frumuseţe rară şl a fost lo­cuită In trecut şi actualmente numai de români, nu departe de Maidanpec şi prin care şerpuieşte un rău asemănător râului, care străbate „Şuşrra" din Sasca.
Istoricii mal susţin, că pe la sfârşitul veacului al XVIMea s'au aşezat locuitorii pe vatra actuală a comunei. Primii au doborât pentru a spăla air din nisipul râului pe locul numii .Gura Abrilei*, cari s'au numit şi aurari.
Această comună cu ordinul cel mol înalt a fost înregi­mentată la anul 1772, f:lnd sediul companiei, a fost rondusă de un ofiţer. La anul 1H08 a avut biserică şi şcoală nemţească, ambele clădite din material bun asemenea şi Iocuin|a ofl|eiu- lul. Şcoala romanească şi primăria erau împletite din nuiele şi tencuite cu noroi. Hambarul comunal a fost construi! din bârne aşezate una peste alta, asemenea a fost din lemne şi şupa pentru exerciţiile militare şl casele locuitorilor, iar casele celor trei lamilii de Ţigani, împletite din nulele. Cu ordinul stă­pânire! din 10 Sept. 1777 familiile grănicereşti au primii 780 stp. loc de casă. dându-se pentru 111 familii şi 8 locuri goale pentru casc 65 iug. 1280 stp. Comuna a fost de 24 Km. de­parte de Svlni|a şl 6 Km. de Liubcova şl 48 Km. de Bănia, cu care avea bune legături.
A avut un preot, 2 învă|ătorl adecă unul românesc şi unul nemjesc. Pe atunci comuna avea 111 familii româneşti, 3 |igăneşll şl o familie catolică. Mai târziu a fost aşezate atei câteva familii croate: Paici şi Raichlcl. Locuitorii se ocupau cu agricultura, cultivând îndeosebi porumb şi creşterea vitelor, Iar comandantul comunei era căpitanul.
Drumul spre Svinija era bun, insă când apa Dunării era mare nu era practicabil.
Pichetele: La hotarul Llubcovel „Zascoc" care-l dela Ll- vad>|a de 1200 paşi departe, dela acesta S«ldum2000de paşi, a-H>i 4290 paşt dela cea din urmă Cozla Mică şi la 1&00 paşi Coz'a Mare, dela carc pând la cea d'n urmă .Dumbravlja* sunt 2000 de paşi. JOate sunt de 10- 12 aii. depărtare de Du­năre şl sunt astfel aşezate că se vede dela una la cealălaltă, afară de cea dela Cozla Mică, care se vede dela Saldum.
După conscrip|ia bisericească ordonată de episcopul Ion Gergevicl din 1749 Berzasca avea 131 case, preotul fiind Coman.
Bârzăştenl! au fost din cele mal vechi timpuri cel mal renumi|i plioji pentru cataractele Dunării înainte de regulare: Gaia Marla, ll!e Vucec etc.: iar Gruia Uaichici a condus pri­mul vapor pe Dunărea de Jos.
Locuitorii de azi numai sunt de origină pur româncască ca cei din trecut, amesteca|l fiind, dar cari :u timpul s'au ro­mânizat, al(ii au venit din mari depărtări aici ca Womânl.
lenciu balaban şi familia Marla suni veniţi din Ardeal. Cei veniţi de curând îşi menţin naţionalitatea aşa d. e. Cehii, care au venit din ft'gâr. Gârnic şi Ravensca şi cari şi au zidit aici şi biserică cu ajutorul proprietarului de mine Gutîmarn din Viena, care ia ajutorat foarte mult In 1870, câni sa zidit biserica. Petru lenciu supra zis Turcu şi Avram Marto au fost oamenii de încredere a lui Kossuth. pe care l-au con­dus, când a părăsit Ungaria până la Rodosfo, după ce au îngropat coroana ungurească Ia Orşova, de unde întorcându-se, s'au făcut haiduci. Aceţtia afară d« un butoiu de 5 acoave vin dela Petru Preda, n'au jefuit pe nimeni în comună, ci în alte părţi şi au jefuit călătorii şi negustorii Clisurei, iar pe cei nevoiaşi i-au ajutat.
Petru Turcul a trăit până la 1880 şi au operat între anii 1860—1880.
La desfiinţarea confiniului militar, cancelaria com­paniei a fost transformată în sală de învăţământ. iar puşcăria acestui comandament în locuinţa, pentru în­văţător şi lucrările s'au făcut prin prestaţie de locui­torii comunelor aparţinătoare acestei companii.
Datorită zăcămintelor bogate de cărbuni, bogăţiile exploatate ale pădurilor au fost izvoare de bogăţie, care au contribuit la progresul economic şi cultural al locuitorilor din Berzasca şi cătunele ei.
Berzasca şi cu ea şi comunele Sicheviţa, Gor- nea. Liubcova. Bigăr, Gârnic şi Padina Matei, fiind «raniţa la Liborajdia au fost 133 de zile sub domi­nata sârbească şi franceză.
Armata română a intrai in comună, deci şi în cele de mai sus la 30 Malu 1919. Berzasca In de­cursul vremurildr a dat mulţi inte'ectuali: N. Mancoci general, căruia eşuindu-i planul de luptă la bătălia Koniggrâtz, s'a împuşcat. Acesta a servit împreună cu generalul Traian Doda, care a luptat mult pentru ‘n- teresele comunităţii de avere. Macu Ţoia căpitan. Nicolae Marchescu, Nicolae Raichici locotenenţi, N. Armanca sublocotenent, Ion Balaban, Ladislau Ş?n- dor notari cercuali, Reia Şandor ing. chimic în Bra­zilia de origine român ardelean, .Şandruf*. unch'ul său, tot Şandruţ a fost sub-directorul Casei Şcoalelor din Bucureşti, refugiat din Ardeal încă înainte de războiu 1889. Dr. Nicolae Frâncu medic în Bucureşti, Dr. Ion Maita advocat. Traian Golumba preot in Timişoara. Sava Golumba, diacon la episcopia din Cluj şi profesor de muzică acolo: Arsenic Golumba preot In Liubcova, Irma Werth Sch.ha Elisaveta, Terezia Hena, Maria Petrovici, An­tonie Raichici, Persida Droghlci, Gheorghe Ien iu, Maria Draghici, ^ucrelia Marta, învăţători şi actualul director de şcoală Platon Armanca tot fiu al comunei este. Gheorghe Marchescu nMar cernial, Eugen War- nus, Emilian Warnus şi Rudolf Burglekner, abs. şcoalei comerciale superioare. August Cercec episcop catolic de legea veche, căsătorit în Beograd. Aurel Marta, preot în Gavojdia, Dr. Ferdinand Fischer pro- tesor în Atena, preot iesuit.
Târgul săptămânal se tine Duminica, iar bâlciu- rile de 2 ori pe an: 13—14 Iulie şi 26-27 Oc­tombrie.
Credinfa in strigoi, descântece şl vrăji se menţin şi rar găseşti casă cu mătura ncridicatâ, secure sau cutii ne'nfipt în pământ după uşă lu intrare in casă.
In revoluţia din 1848 aici nu seu dat lupte, însă cei de peste Dunăre, năvălind în comună, au jefuit ca­sele rămase goale ale locuitorilor fugiţi prin p?dure. După revoluţie însă foametea i-a chinuit cumplit, când cu spinarea aduceau câte o bănicioarâ de porumb din Biserica-Albă şi Turnu-Severin. Oamenii nu mat măcinau porumbul pe atunci ci l-au irâncat fiert, eco- nomisând.
Un Italian nobil şi bun la inimă, un anuine Ce­zar dela Oratzie, proprietarul minei din Cozla 1848—1866, a tipărit bonuri din piele înlocuind mo- netele şi a adus mari cantităţi de porumb scăpând populaţia dela moarte sigură, pentru care fapt a şi fost decorat de împăratul Francisc losif I ul.
In revoluţia din 1918, banda lui Ion Feneşan a jefuit 5 prăvălii, dar fiind împuşcat căpitanul ei, s'a descompus, vă/.ându-şi frecare de treaba lui. Bandi­tul Pâiru Boja din Sârbia asociinduse cu Pătru Prescura, numit şi „Pătru Hoţii" din Şopot. insolit şi de Bâloi fiul iui llie Băloi din Berzasca de origine din Moldova-Nouă, operând sub scutul unora dela sălaşele din Debel'lug — Berzasca în ziua de Paşti 1920 a ucis familia losif Micşa: Tată. Mama şi fată mare, jefuinau-i şi câteva miişoare, pe care le aveau asupra lor. Până la anul x şi pe Boja jandar­mii 1 au împuşcat, pe Prescură l-au omorât A'măjenii: iar Băloi a murit nebun în penitenciarul dela tribii- na'ul din Caransebeş. De atunci pace şi numai se pomeneşte de senzaţii banditeşti. ComifogM sârbi în 1919 la 4 Nov. au Intrat In comună, restabilindu-se ordinea, iar la 28 Februarie 1919 armata ^âibă a părăsit comuna, In'ocuird-o un detaşament din arma­ta franceză, spre a pregăti intrarea armatei române. Jandarmii români au Intrat în comună în .«eara zilei de 30 Maiu 1919 ora 19 sub conducerea plut. Nic. Schnell; iar grâncerii la 7 August 1919 sub comanda plut. maj. loan Brârzei. comandantul compan:ei fiind locot. Nicolae Simionescu.
Corul bisericesc l-a înfiinţat părintele Arsenie Golumba la 1896, care acum e condus de dir. învăţător Platon Armanca şi compus din 45 persoane.
Reuniunea pompierilor voluntari s'a înfiinţat la 1SS5 compus din 28 de persoane şi condus de Emil Warnus. La 1905 s'a înf inţat Banca Populară, Coop. de credit de către înv. Ilic Ambruş, contribuind cu capital 75 persoa­ne. Comuna a fost vizitată la 1930 şi 1934 de episco­pul sârbesc al Becicherecului Dr. Gheorghe I.etici şi Nicolici cu ocazia vizitelor canonice făcute bisericilor ort, sârbeşti din Clisurj?
La 1930 a vizitat comuna d. Ministru M. ManoiUscu, In 1928, C. Argetoianu, în 1926 d. Min. M Popovld, far la 1936 prim-ministru Gh. Tătărăscu.
Cel mai vechi preot care se aminteşte In acte cum am mai amintit, a fost preotul Cornan. Identificarea preo­ţilor şi multor amănunte din viaţa bârzăştenilcr se poa­te afia din registrele vechi ale bisericii, cere se păstrează la parohie începând cu anul 1722. Mă mărginesc insă a aminti familia preotului actual. Golumba Aiserle, lipul a locuitorilor din partea locului, dovedindu- se aiât de ecla-tant legătura românilor din stânga şi dreapta Dunării şi legăturile cu Almăjut. Radu Golumba 1864—1894, venit din Bănia, strămoşii din obârşie din valea Timocuiui. Şi cum legătura aceasta se poate verifica la o familie Şi la alte multe familii legătura Almăjenilor cu Valea Du­nării şi cei de peste Dunăre, întocmai cum se poate constata şi legătura dintre Almăjenf şi cei din Valea Cer- nei, Oltenia şi Valea Haţegului, legături naturale, care au existat In toate timpurile şl până In zilele noastre. Dar aceasta ar face obiectul unei lucrări aparte, interesantă şl mult doveditoare a timpurilor de mult apuse, dar care ar trebui împrospătate, cercetate şl documentate, până nu se pierd, ca multe alte dovezi, care lipsesc la între­girea istorief a ţinutului şi neamului nostru.
In subsolul comunei se află cărbuni de piatră şi la Cameniţa aramă : iar în nisipul râului se află praf de aur.
Ar trebui să se cerceteze originea locului, de unde aduce apa aurul.
In comună este oficiul poştal condus de dş. luliana Golumba. Teleionul s'a introdus în anul 1902. Ocolul Silvic a existat încă pe timpul Austrlacilor. Şeful actual: Traian Nahaiciuc. Oficiul sanitar a existat şi In graniţă şi medicul militar s'a menţinut ald până la 1876, când s'a stabilit medic de circumscripţie. Actualul şef: dr. Edu- ard Welber.
învăţătorii comunei Platon Annanca, Pălru Hiriza şi dş. Maria Draghici.
Cel mai bătrân om din comună este Tonta lenciu de 87 ani.
Tradiţie:
Berzasca pe timpul Turcilor aparţinea de paşalâcul „Porec" Milanovaţul de azi şi Berzasca împreună cu jurul
el era destul de important ţinut, căci Turcii au aşezat şi aici un încasator, beg şi populaţia li zicea .Piju". ceeace înseamnă : copil din flori. Acesta era din cale afară rău cu populaţia, o bătea, o schingiuia ţi pen­tru cel mai neînsemnat lucru, de multe ori chiar şi fără nici o vină. Punea biruri mari p« locuitori. în­cât mulţi, din cauza aceasta şi nedreptăţilor multe au luat lumea tn cep cum se zice.
La plimbare mergea, chiar şi în roiul verii, tot în sanie, trasă de bieţii bârzăşteni. Faima cruzimei sale a ajuns până la urechile paşei. Astfel s'a întâm­plat, că venind pasa să încaseze birul de pe sate, i sau plâns Şi lui de cruzimea begului, care a ordo­nat, că acesta numaidecât să-i-se prezinte. Pi|u a ve­nit, tras în sanie, de o mulţime de s?teni. Sosind la şaică. cum i se zicea luntre! atunci. d)n ordinul paşei fără multe forme i s'a tăiat capul lui Pif«, făcându- se pe loc dreptate sătenilor. De atunci, pădina pe unde a coborât In ultimul său drum begul Piţu, vara traseu sania, poartă şi azi numele de: „Pădina şi Ogaşul lui Piju" ; iar locuitorilor, cari deţin arătu­rile din această pădină şi ogaş, le zic: .Piţuieşti". Probabil că suot descendenţii clin haremul lui Piţu, câţiva dintre ei.
Drencova.
Drencova este un cătun, pori la Dunăre, aparji- nând administrativ de comuna lierzasca. Fără îndo­ială că şi pe timpul Romanilor a existai aici cetate, găsindu-se multe obiecte din epoca bronzului, mai este Şi un culcuş ve
In istorie e amintit la 1451, când loan Huniadi dărueşte de faţă, fiind omul său de încredere, Gheor- ghe Machorsi, Gheorghius de Mocharas — Moceriş — moşia familiei Csornai din Drencova. care a fost întemeiată la anii 1438 —1440 de fam'lia Negru şi lana, una f:ind din Berlişte iar a doua din Oltenia.
Se mai găseşte la 1452, când se aminteşte că basius de Gârlişte ca martor regelui, câ a donat a- ceastâ cetate lui Mibai Csornai. Această cetate pe atunci aparjinea districtului „Valah de Almăj".
Alt document dovedeşte, că regele Alberl a dă­ruit cetatea „Dranco" ffunlllei Csorna şi Bizera pen­tru vitejia lor credincioasă. In luptele războiului cu Turcii pierzându-se scrisoarea de dăruire a acestei cetăţi, Ion Corvinul 3/4 o dărueşte familiei Csorna şl un sfert familiei Bizera. In secolul al XVI-lea se numea „Drynko".
La 29 Sept. 1695 Ştefan Thokoly, când armata turcească îna'nta pe Dunăre în sus s'a debarcat la cetatea „Drynko".
In Cartea Funduară — 1785 — „Trenca Turn" e numit pichetul grănicerilor de atunci, lângă râul „Recica", Reşca lângă firizana de acum. Numele de odinioară îi modificat de Unguri. Intru cel de azi.
La Drencova se încep adevăratele cataracte, mult primejdioase ale Dun'ril, pentru vapoare şi Drencova. fiind punctul final al cataractelor principale şi portul, unde se treg de către vapoare mai puţine alepuri, ca de aici vaporul să ia mai multe in susul Dunării; iar şlepurile pe jumătate încărc?te. peste cataracte se încarcă pe deplin, pentru în susul Dunării şi invers pentru şlepurile încărcate pentru în josul Dunării e de importanţa, deci este debarcaderul Clisurii.
In timpurile, când Dunărea nu era canalizată, a avut o importantă chiar şi mai mere în sensul de mai sus, când se incărcau şi descărcau corăbiile şi aici a fost pr'ma casă, cârciuma, adăpostind călătorii şi încărcătorii, zlcându-i Ungurii in trecut „Cearda'\ ceeace Însemna han.
Dela Drencova duce trenul industrial pe Valea râului Berzasca. construit pentru exnlcalarca podurilor virgine din valea râului amintit, având până acum 18 Km. si încă vre o 8 Km. In construcţie, când va străbate în Bănia pe valea Bâr/fsca si valea părâului Ielova: iar spre lablenita pHn valea Bârzasca.
Aici este şi. o fabrică de cherestea a Statului şi depozitul de letiine de foc, cere se transpoartă tot cu trenul industrial de pe valea Slrinei.
Cu ocazia deschiderii canalului dela Orşova 1890 aici s'a întâlnit: Francisc los'f l-ful, Carol l-Iul Re­gele României şi Alexandru Regele Sărbiel, salutaţi fiind de preotul comunei Berzasca Radu Columba, bunicul actualului preot Arsenie Golumba.
I.a 4 Maiu 1931 M 5. R. Carol al ll-lea si Re­gele Alexandru al Jugoslaviei se întâlnesc tot în Drencova.
Oficiul vamal s'a înfiinţat aici în anul 1920, mai eşîe aici oficiul P. T. condus de N. Raichlci

Liubcova

Liubcova e num're slavă şi cunoscută ab»a la sfâr­şitul secolului al 18 lea ca comună, când, după ce Turcii au fost bătuţi, printre Românii aduşi din adăpostul lor au fost aşezaţi şi Sârbi primind acest nume. Marsfgli o a- minteşte ca .Liubcova", pe haria din 1723 este amintită „Lupcova" şi abia Ia 1789 se amintesc 2 localităţi având acelaş nume, numindu-se una Gornea şi cealălaltă Doi­nea-Liubcova, adică Liubcova de Sus şi Liubcova de Jos.
Se zice, că cu ocazia năvălirilor Turceşti din 1738 când Turcii au devastat complect Moldova-Veche, Liub­cova a avut aceiaş soartă ducând Turcii şi de aici mulţi robi. In ultimul răzooiu cu Turcii din 1788, după ce Turcii au trecut Dunărea devastând comuna au aşezat 3 companii de soldaţi pe teritorul ambelor comune.
In anul 1797 vara, Bohnv a făcut săpături intre Stenca şi râul Gjrnea, descoperind o cetate romană cu mărime de 60 m. patraţi. Ştiind, că Romanii au clădit cetăţile lor la bună vedere una de alta, dela această ce­tate s'a văzut până la Liuborajdia şi Drencova, deci ce­tăţile romane au avut aproape aceleaşi aşezări, pe care le-au avut şi pichetele grănicereşti în graniţă. #
Băştinaşii Liubcovei, care au locuit în satul bătrân, aşezat pe „Velichi Breg", deasupra Liubcovei de azi, spre Răsărit la o depărtare de 1 km. sunt din acei vechi Clisureni care au susţinut cetăţile Dranco şi Cozia din, Evul Mediu, având culcuşul comun cu sichevicenll şi gornenii în timp de năvăliri, ceeace se dovedeşte prin faptul că Românii celor 3 comune de mai sus, au acele­iaşi obiceiuri la morţi, naşteri şi cununii, pe cari nici convie­ţuirea de 200 ani cu Sârbii y'a putut să le stârpească.
Au acelaş dialect de vorbire, pori, mentalitate şi în­deosebi, că aflăm nume dc familie ct mure Inlre ei, d. e. Drâmba, Serafim, Brăilă, Măran, Gruia, Lupu, etc. ne îndreptăţesc a crede, că şi trecutul lor a fost ccniun.
Şi dacă am admis, că numirea comunei este slavă, totuşi e suspect, că mulţi poartă numele de Lip iar, va", fiind sufix dac, nu e imposibil, să fie chiar şi o numire dacă. Am spus aceasta pentrucă: Duborajdia, Lii botina se explică de unii că ar deriva din ungureasca „Uba" adecă gâscă. Dr. Rumy, trecând pe Dunăre a desemnat comuna, probabil că a fost şi In comună, când scrie că are 112 case, iar desemnând o barcă pe Dunăre, ech'pajul acesteia este îmbrăcat româneşte.
La 1809, când s'au definitivat lucrările in Cari ca Funduară se scrie, că Liubcovenii au fc st Înregimentaţi la 1772 şi că comuna este aşezată lângă şoseaua naţio­nală la confluenţa pâraielor Brestelnic şl Oraviţa, cel din urmă izvorăşte din munţii Şopotului şi se varsă la (00 de paşi de comună In Dunăre, având multe văi şi aflu­enţi pe o întindere foarte mare. Acest râu a cauzat multe pagube cu revărsările sale. Cea din urmă catastrofă, nu­mită de IJubcovenl şi potop, a fost la anul 1910, când au căzut jertfă şl persoane, Inecându le şi a distrus o stradă întreagă, fără să amintim pagubele aduse semănă­turilor.
Amintim ca curiozitate, că la aceea oc^ziune, apa a dus cu sine casa din lemn, împreună ou locatira Lenea Bugărin, surprinsă fiind şi nemai putând scăpa, a fost dusă până la Dunăre şi de aici până la Dubova, unde a fost salvată supravieţuind catastrofa, trâfud şi azi.
In amintirea acestei ultimi revărsări, se cfici?ză ser­viciul divin în fiecare an ‘a această dată.
Pe accst râu, la 1809 erau 5 mori ţărăneşti, Dună­rea era de -100 stj. lată şi 14 stj. adâncă. Pichetele gră­nicereşti au fost toate distruse în revoluţia din 1788 şi au fost aşezate după cum urmează:
1) Vodniac este dela straja din Gornea 1175 şi dela Dunăre la 395 paşi.
Oraviţa. adecă straja din Liubcova, este dela cea de mai sus la 1895 şi dela Dunăre la 300 paşi.
Dobriţa, Velkhibreg, 1775 dela Oraviţa şi 12 paşi de Dunăre.
Stenca, la 1207 paşi de Dobriţa şi 250 ppşi de Dunăre.
Zascoc, care e 725 paşi dela Stenca şl dela straja din Bcrzasca ,Llv?diţa" la 1925 paşi, ea e aşezată mai mult pe malul Dunării şi la picioarele muntelui .Dealu! Mare*. Comuna a avut 3 poduri de lemn: unul peste Oraviţa, unul peste Zascoc şi al treilea lăngă straja din Zascoc.
Pe atunci comuna avea biserică ort. şi şcoală na­ţională. casa parohială, comunală şi hambar comun pentru creale şi 115 case locuite.
Comuna a dat următorii intelectuali: Tralan lertmici advocat. Alexandru Stoiadinovici primul învâţător cu di­plomă, Sârb din Clisură, care a servit credincios comuna iMoldova-Veche ca învăţător, Sofia Belcdedlcl, Sava Sta- uoievlci înv. Naidan Svetozar preot şi Mareş Mladen ab­solvent al teologiei, şef de vamă în Cernăuţi, Jiva Fili- povici ing., şi Milan Craici notar cerc. in Jugoslavia.
Biserica din Liubcova este zidită la anul 1794, iar capela românească a luat fiinţă în anul 1935.
învăţătorii de stat: Sava Megheleş şi Maria Boci- cariu, iar confesionali: Gheorghe Danîcicov şi Spasoie Gutovici.
Preotul N. Seculici.

Gârnicul

Dela şoseaua naţională Păzarişle la 15 Km. In­tre Dealul Moşului, Codrul Popii sub dea'ul .Gârnic* lângfi pârâul Gârnic, unde pe vren uri era balta, scăl­dătoarea mistreţilor, e^te aşezată a
Cehii drn Gârnic au venii aici dela anii 1826—1850 din părţile Pilzenului. Până la Moldova-Veche au fosl aduşi cu luntrile, toţi erau de religie catolică şi pri­mul lucru după ce şi-au făcut bordeele ru făcut Si biserică din lemn încă în anul 1850, unde a servit preotul Francisc Unzeitig, primul preot al comunei, care a fost şi preot militar, purtând uniforma. Acest preot a servit aici 25 de ani şi a făcut mult bine comunei, având fot concursul compan'ei şi a murit la etatea de 80 ani- Acestuia i-se datoreşte ridicarea bisericilor In comunele cehe şi totodată s'a îngrijit şi de celelalte nevoi ale comunelor cehe, subordonate Iul. Casa de rugăciune a devenit locuinţa preotului la 16 Maiu 1858 s'a sfinţit Şi actuala biserică cu pa­tronul Ion Nepomuc. Pentru ridicarea acestei biserici regimentul grăniceresc a dăruit 9540 fl. 44 cr şi sfinţi­rea s'a făcut cu mare solemnitate sprijinită de coman dementul grăniceresc din loate punctele dc vedere.
Şcoala la început a fo*t In primărie, unde a locuit şi învăţătorul; i?r la 1852 cu ajutorul comunităţii de avere s'a z'dit şcoala cu o cla?ă şi locuinţe pentru învă­ţători. In anul 1853 Insă s'a mutat prfotul în ea. clasa servind de biserică până la îtinţirea b'seridi ncui. mu­tând şcoala In veche* casă dc rugăciune şi casa parohială în ziua de 10 Malu 1857. S'a pus piatra fundamentală pentru casa parohială, unde apoi s'a mutat preotul, mu- tându-se şcoala la locul el destinat. Osa parchta'ă a fost sfinţită la 16 Oct. 1858. Mal târziu In locul şcoalel de lemn s'a ridicai una din piatră, care a servit scopului pAnă la 1910. când apoi a fc st dărâmată şi reclSd'fă In acclaş an predându-se destinaţiei cu 2 sale de înv. şi 2 locuinţe pentru învăţători, servind scopului până In ziua de azi.
l.a ridicarea casei parohiale regimentul adăiuit8276 fl. comuna a.avut cu această ocaziune şi ajutorul b'se- rlcei catolice din Pra^a. La 1838. când s'a înfiinţat regi­mentul sârbe-bănăţean, toate comunele din plasa Moldo­vei au fost alăturate acestui regiment, numai comuna Gârnic a rămas, aparţinând reg. No. 13 din Qiransebeş, revenindu-se asupra acestei greşeli în anul următor.
Preoţii comunei au fost după Francisc Unzeitig: Bertrand Spacek. Ion Rfkocsy, Augustin Sustara, Matei Tamaş, Ion Telbis, losif Kormansz. Ion Farkas şi Dr. loslf Babinschy.
învăţători: Francisc Vipton, loslf Tizier. Ion 1 lalada, Vilema Zshmourila, care a fost înjunghiat în ziua de 3 Martie 1881. Eduard BrechM. Ion Gazolli, Ion GOrOg, Ion Farkas şi actualii: Francisc Merhout şi Hana Te­rezia.